Știri de la Zentiva

Advent International („Advent”) și Sanofi au intrat în negocieri exclusive în baza cărora Advent ar achiziționa Zentiva, divizia europeană Sanofi de medicamente generice, pentru 1,9 miliarde euro.  Oferta Advent este fermă, are caracter obligatoriu și este finanțată integral.

  • Advent va investi în Zentiva pentru a crea un nou lider independent pe piața medicamentelor generice din Europa.
  • Separarea diviziei europene de medicamente generice, un business secundar, face parte din strategia Sanofi de a simplifica și remodela organizația. 
  • Se preconizează că tranzacția va fi finalizată până la sfârșitul anului, după efectuarea unor consultări cu reprezentanții angajaților Sanofi și sub rezerva îndeplinirii unor condiții specifice de finalizare. 

17 aprilie 2018 - Advent International („Advent”) și Sanofi au intrat în negocieri exclusive în baza cărora Advent ar achiziționa Zentiva, divizia europeană Sanofi de medicamente generice, pentru 1,9 miliarde euro.  Oferta Advent este fermă, are caracter obligatoriu și este finanțată integral.  

Advent este un investitor global, cu o experiență de peste 25 ani în sectorul medical. Are un istoric impresionant în procesele de separare corporativă și va lucra în colaborare cu Sanofi pentru a înființa o nouă operațiune independentă. Advent va sprijini echipa de management Zentiva pentru a investi în operațiunile companiei, unitățile sale de producție și portofoliul aflat în cercetare și dezvoltare (portofoliul R&D).

„Zentiva este o divizie robustă, cu o echipă foarte talentată, care și-a demonstrat potențialul de creștere. În urma unei revizuiri cuprinzătoare a opțiunilor strategice pentru divizia noastră europeană de medicamente generice, am hotărât că transferarea operațiunilor către Advent este cea mai bună opțiune pentru a-i asigura succesul pe termen lung”, a declarat Olivier Brandicourt, Chief Executive Officer Sanofi.

„Pentru noi, sectorul medicamentelor generice este unul atractiv, întrucât acesta le permite mai multor oameni să aibă acces la tratamente de calitate, la costuri reduse. Considerăm că Zentiva este o platformă foarte bună, cu oameni talentați, în care putem investi pentru a construi un nou lider independent pe piața europeană a medicamentelor generice”, au declarat Tom Allen, Managing Director și co-director al echipei europene de sănătate Advent International, și Cédric Chateau, Managing Director și director al Advent International în Franța.

Se preconizează că tranzacția va fi finalizată până la sfârșitul anului 2018, sub rezerva definitivării unor acorduri finale, a proceselor sociale corespunzătoare și în urma aprobării din partea autorităților de reglementare relevante. Acest proces se va desfășura respectând pe deplin dialogul social cu reprezentanții angajaților Sanofi. 

Despre Zentiva

Zentiva este o companie farmaceutică dinamică, oferind la nivel european un portofoliu vast de medicamente generice care acoperă numeroase arii terapeutice. Având sediul central la Praga, Zentiva ajunge la peste 40 milioane de pacienți din 25 țări europene, desfășurându-și activitatea pe o piață de anvergură cu perspective atractive de creștere pe termen scurt și mediu. Zentiva se remarcă datorită experienței și agilității de a personaliza soluții centrate pe client în cadrul celor trei arhetipuri de pe piața europeană a genericelor (farmacie, medic și achiziție publică/angrosist). Lanțul integrat de valori al societății Zentiva și amprenta sa comercială paneuropeană fac din aceasta unul dintre cei mai mari jucători de pe piața medicamentelor generice din Europa. Respectând cele mai înalte standarde de calitate și siguranță, unitățile de producție ale Zentiva din Praga și București colaborează cu diverși parteneri pentru a produce și distribui anual peste 350 milioane de cutii de medicamente.

Despre Advent International

Înființat în 1984, Advent International este unul dintre cei mai mari și experimentați investitori cu capital privat la nivel global. A investit în peste 330 de tranzacții cu capital privat din 40 țări, iar la 31 decembrie 2017 gestiona active în valoare de 35 miliarde euro. Având sedii pe patru continente, Advent a construit o echipă integrată la nivel global formată din peste 190 profesioniști din domeniul investițiilor din America de Nord, Europa, America Latină și Asia. Advent se concentrează asupra investițiilor în cinci sectoare principale, dintre care amintim: servicii financiare și de afaceri, sănătate, industrie, vânzări retail, bunuri de consum și pentru timp liber, tehnologie, media și telecomunicații. După mai bine de 30 ani dedicați investițiilor internaționale, Advent rămâne dedicat parteneriatelor cu echipele de management pentru a asigura creșterea susținută a cifrei de afaceri și a veniturilor societăților din portofoliul său.

Pentru mai multe informații, vizitați www.adventinternational.com

Despre Sanofi

Misiunea Sanofi este să fie alături de persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate. Suntem o companie biofarmaceutică globală dedicată sănătății umane. Prevenim afecțiuni cu ajutorul vaccinurilor și punem la dispoziție tratamente inovatoare. Suntem alături de cei care suferă de boli rare, dar și lângă milioanele de oameni care au o boală cronică.

Cu ajutorul a peste 100.000 de angajați în 100 de țări, Sanofi transformă inovația științifică în soluții pentru sănătate pretutindeni în lume.

Sanofi, Empowering Life

Media Relations Contact
Jean-Baptiste Froville
Tel. : +33 (0)1 53 77 46 46
mr@sanofi.com

Advent International Media Relations Contacts
FTI Consulting UK
Fergus Wheeler/Louisa Feltes 
Tel.: +44 203 727 1000
adventinternational@fticonsulting.com

FTI Consulting France
Astrid Villette
Tel.:+33 (0) 1 47 03 69 51 
adventfrance@fticonsulting.com  

Investor Relations Contact
George Grofik
Tel.: +33 (0)1 53 77 45 45
ir@sanofi.com

Declarații cu caracter previzional Sanofi
Prezentul comunicat de presă conține declarații cu caracter previzional (forward looking statements) în sensul Private Securities Litigation Reform Act din 1995, cu modificările ulterioare. Acestea sunt declarații care nu sunt fapte istorice. Aceste declarații includ proiecții şi estimări cu privire la potențialul de piață și nu numai al produsului, sau cu privire la veniturile viitoare potențiale generate de produs. Declarațiile cu caracter previzional sunt în general identificate prin următoarele cuvinte: „a aștepta”, „a anticipa”, „a considera”, „a intenționa”, „a estima”, „a planifica” şi alte expresii similare. Deși managementul Sanofi consideră că așteptările reflectate în aceste declarații cu caracter previzional sunt rezonabile, investitorii sunt avertizați că informațiile şi declarațiile de acest gen se supun diferitelor riscuri şi incertitudini, multe dintre acestea fiind dificil de prevăzut şi aflându-se în general în afara controlului Sanofi, ceea ce poate duce la diferențe semnificative între rezultatele şi evoluțiile efective şi cele exprimate în, implicate de sau proiectate prin informațiile şi declarațiile cu caracter previzional. Aceste riscuri şi incertitudini includ, printre altele, acțiuni sau întârzieri neașteptate din partea autorităților de reglementare sau care țin în general de reglementările guvernamentale, care ar putea afecta disponibilitatea sau potențialul comercial al produsului, absența garanției că produsul va avea succes comercial, incertitudini inerente activităților de cercetare și dezvoltare, inclusiv în ceea ce privește datele clinice viitoare și analiza datelor clinice existente referitoare la produs, inclusiv post-comercializare, probleme neașteptate de siguranță, calitate sau fabricație, concurență în general, riscuri asociate cu proprietatea intelectuală și orice litigii viitoare aferente și rezultatul acestor litigii, precum și condițiile economice volatile dar și riscurile discutate sau identificate în documentele publice depuse la SEC şi AMF de Sanofi, inclusiv cele listate la rubrica „Factori de risc” şi „Avertisment cu privire la declarațiile cu caracter previzional” din raportul anual al Sanofi, din formularul 20-F, pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2017. Dacă legea aplicabilă nu impune acest lucru, Sanofi nu își asumă angajamentul de a actualiza sau revizui niciuna dintre informațiile sau declarațiile cu caracter previzional.

Actualizat: 17 aprilie 2018

Zentiva este a treia* cea mai mare companie de medicamente generice cu una dintre cele mai rapide evoluții din Europa.