Ce înseamnă, de fapt, hiperplazia benignă de prostată?

Hiperplazia benignă de prostată este una dintre acele afecțiuni despre care mulți bărbați aud abia atunci când încep să aibă probleme urinare. Uneori apare pe un rezultat ecografic, alteori este menționată în timpul unui consult urologic, iar de multe ori pacientul întreabă direct: „Domnule doctor, asta înseamnă cancer?” 

Răspunsul este nu. Hiperplazia benignă de prostată, prescurtată frecvent HBP, înseamnă mărirea necanceroasă a prostatei. Cuvântul „benignă” este esențial. Nu vorbim despre o tumoră malignă și nici despre un diagnostic de cancer de prostată. Totuși, chiar dacă nu este o boală malignă, HBP poate deveni o problemă reală prin simptomele pe care le produce: urinări frecvente, jet urinar slab, treziri noaptea pentru a urina, senzația că vezica nu se golește complet sau nevoia urgentă de a merge la toaletă.

Prostata este o glandă situată sub vezica urinară. Ea înconjoară prima porțiune a uretrei, adică a canalului prin care urina este eliminată din vezică. Din acest motiv, atunci când prostata crește în volum, poate ajunge să îngusteze acest canal sau să influențeze modul în care vezica se golește. Pacientul nu simte, de fapt, „prostata mărită”, ci efectele ei asupra urinării.

Un lucru important, pe care pacienții trebuie să îl ințeleagă, este că nu orice prostată mărită produce simptome severe. Există bărbați cu prostate voluminoase care urinează relativ bine și bărbați cu prostate doar moderat mărite care au simptome foarte supărătoare. Dimensiunea contează, dar nu spune singură toată povestea. Contează și cum crește prostata, cât de mult apasă pe uretră, cum reacționează vezica și ce alte probleme medicale există.

La fel de important este și faptul că nu orice simptom urinar la un bărbat este automat „de la prostată”. O infecție urinară, un calcul vezical (adică o piatră dezvoltată în vezică), un calcul pe porțiunea terminală a ureterului (canalul care leagă rinichiul de vezică), o problemă a vezicii, diabetul, anumite medicamente sau alte afecțiuni pot produce simptome asemănătoare – cunoscute sub numele de LUTS (lower urinary tract symptoms – simptome de tract urinar inferior). Tocmai de aceea, consultul urologic nu are rolul doar de a confirma că prostata este mărită, ci de a pune lucrurile în ordine: care este cauza simptomelor, cât de serioasă este problema și ce opțiuni sunt potrivite pentru pacient.

De ce este important acest subiect?

Hiperplazia benignă de prostată este importantă pentru că este foarte frecventă. Pe măsură ce bărbații înaintează în vârstă, modificările prostatei devin tot mai comune. Studiile epidemiologice și ghidurile clinice arată că simptomele urinare asociate prostatei cresc semnificativ după vârsta de 50 de ani și devin tot mai frecvente în decadele următoare de viață.

În literatura de specialitate, HBP este descrisă ca una dintre cele mai frecvente afecțiuni benigne ale bărbatului vârstnic. Datele histologice arată că modificările de tip hiperplazic pot fi întâlnite la o proporție mare dintre bărbații în vârstă, chiar dacă nu toți dezvoltă simptome importante. Cu alte cuvinte, prostata se poate modifica odată cu vârsta, dar impactul clinic diferă de la pacient la pacient.

Pentru pacient, problema nu este statistica în sine, ci felul în care simptomele îi schimbă viața. Un bărbat care se trezește de trei-patru ori pe noapte pentru a urina nu mai doarme bine. Un pacient care caută mereu o toaletă în apropiere ajunge să evite drumurile lungi, ședințele, spectacolele sau călătoriile. Altul poate sta minute întregi la baie pentru o urinare care înainte dura câteva secunde.

Aceste lucruri par mici la început. Tocmai aici este capcana, simptomele apar de obicei lent, iar pacientul se adaptează fără să își dea seama. Își schimbă obiceiurile, bea mai puține lichide când pleacă de acasă, evită anumite activități, se trezește noaptea și acceptă oboseala ca pe ceva normal. În realitate, simptomele urinare pot avea un impact important asupra calității vieții.

Ghidurile europene de urologie tratează simptomele urinare joase la bărbat ca pe o problemă complexă, nu doar ca pe o simplă consecință a unei prostate mărite. Această nuanță este importantă. Pacientul trebuie evaluat ca întreg: simptome, prostată, vezică, rinichi, boli asociate, tratamente deja folosite și impact asupra vieții de zi cu zi.

Ce este hiperplazia benignă de prostată?

Hiperplazia benignă de prostată înseamnă creșterea în volum a prostatei prin înmulțirea celulelor din interiorul glandei. Din punct de vedere anatomic, procesul apare mai ales în zona tranzițională a prostatei, adică în regiunea din jurul uretrei. Tocmai această localizare explică de ce, la unii pacienți, creșterea prostatei poate influența urinarea.
Prostata nu se mărește brusc. Este un proces care se desfășoară în ani. Vârsta și hormonii masculini au un rol important, dar mecanismele sunt mai complexe. Literatura medicală descrie implicarea interacțiunii dintre componenta glandulară, țesutul muscular neted, țesutul conjunctiv, inflamația locală, factori metabolici și modificările hormonale care apar odată cu înaintarea în vârstă.

Pe înțelesul pacientului, prostata se poate mări și poate deveni un obstacol în calea urinei. Vezica trebuie să muncească mai mult pentru a împinge urina printr-un canal mai îngust. O vreme, vezica reușește să compenseze. În timp, însă, pot apărea simptome: urinare mai grea, jet mai slab, urinări dese sau senzația de golire incompletă.
Este bine de înțeles că HBP are mai multe componente. Există o componentă „statică”, legată de volumul prostatei, și o componentă „dinamică”, legată de tonusul musculaturii din prostată și colul vezical. De aceea, doi pacienți cu prostate de dimensiuni asemănătoare pot avea simptome diferite. La unul predomină obstacolul mecanic, la altul poate conta mai mult felul în care vezica reacționează.

HBP nu este cancer și nu se transformă, pur și simplu, în cancer. Totuși, pentru că ambele afecțiuni sunt mai frecvente la bărbații de vârstă medie și înaintată, ele pot coexista. Un pacient poate avea o prostată mărită benign și, separat, poate necesita evaluare pentru riscul de cancer de prostată. De aceea, medicul poate recomanda, în funcție de vârstă și context, tușeu rectal, PSA (Antigenul Specific Prostatic) sau alte investigații.

Simptomele cele mai frecvente

Simptomele produse de hiperplazia benignă de prostată sunt grupate, în general, în simptome de umplere și simptome de golire a vezicii. Pacientul nu are nevoie să rețină aceste denumiri, dar ele ajută medicul să înțeleagă mai bine problema.

Simptomele de golire apar atunci când urina trece mai greu prin canalul urinar. Pacientul observă că jetul este mai slab, că urinarea pornește cu întârziere, că trebuie să împingă sau că jetul se întrerupe. Uneori urinarea durează mult mai mult decât înainte. Alteori, la final, apar picături care continuă să curgă, deși pacientul are impresia că a terminat.
Simptomele de umplere sunt legate de comportamentul vezicii între urinări. Pacientul merge mai des la toaletă, simte nevoia urgentă de a urina sau se trezește noaptea. Pentru mulți bărbați, nocturia este cel mai deranjant simptom. Nu pentru că urinarea în sine ar fi dureroasă, ci pentru că întrerupe somnul. Iar un somn întrerupt noapte de noapte se simte în timpul zilei: oboseală, iritabilitate, scădere a concentrării și senzație generală de disconfort.

Senzația de golire incompletă este un alt simptom frecvent. Pacientul urinează, dar rămâne cu impresia că vezica nu s-a golit. Uneori revine la toaletă după câteva minute. Alteori evită să plece de acasă înainte de a încerca încă o dată să urineze. Aceste mici adaptări, repetate zilnic, ajung să consume timp și energie.

Există și simptome care trebuie luate mai în serios de la început. Sângele în urină, usturimea importantă, febra, durerea, infecțiile urinare repetate sau imposibilitatea de a urina nu trebuie puse automat pe seama prostatei mărite. Ele necesită evaluare medicală, uneori rapidă.

Merită repetat: simptomele urinare nu sunt toate la fel și nu au mereu aceeași cauză. De aceea, tratamentul nu ar trebui început doar pentru că pacientul a auzit că „probabil e prostata” - diagnosticul corect este primul pas.

De ce apare și cine este mai expus?

Cel mai important factor de risc este vârsta. Hiperplazia benignă de prostată este rară la bărbații tineri, dar devine tot mai frecventă după 50 de ani. Prostata este o glandă dependentă de mediul hormonal, iar modificările care apar în timp influențează felul în care țesutul prostatic se dezvoltă.

Istoricul familial contează - un bărbat care are tată sau frați cu probleme importante legate de prostată poate avea un risc mai mare de a dezvolta simptome. Nu înseamnă că va avea obligatoriu probleme, dar este un motiv în plus să nu ignore modificările urinare.

În ultimii ani, literatura medicală a discutat tot mai mult legătura dintre simptomele urinare, sindromul metabolic, obezitate, diabet și bolile cardiovasculare. Aceste afecțiuni nu explică singure apariția HBP la fiecare pacient, dar pot influența severitatea simptomelor și modul în care vezica și prostata funcționează.

Sedentarismul și excesul ponderal pot avea, de asemenea, un rol. Activitatea fizică regulată și menținerea unei greutăți sănătoase sunt asociate cu o stare generală mai bună și pot ajuta la reducerea unor simptome urinare. Nu este vorba despre o „vindecare” a prostatei prin sport, ci despre o componentă utilă într-o abordare generală a sănătății.

Anumite obiceiuri pot agrava simptomele. Consumul mare de lichide seara poate accentua trezirile nocturne. Alcoolul și băuturile cu cofeină pot crește frecvența urinărilor la unii pacienți. Obiceiul de a amâna urinarea poate crește disconfortul. Unele medicamente folosite pentru alte afecțiuni pot influența urinarea, motiv pentru care pacientul ar trebui să îi spună medicului ce tratamente urmează.

Pacientul nu trebuie să înțeleagă toate acestea ca pe o vină personală. HBP este o afecțiune frecventă, legată în mare măsură de vârstă. Totuși, există factori care pot fi corectați sau măcar ajustați, iar uneori aceste schimbări fac simptomele mai ușor de suportat.

Cum se stabilește diagnosticul?

Diagnosticul începe cu o discuție atentă. În urologie, povestea pacientului contează foarte mult. Medicul va întreba de când au apărut simptomele, cât de des urinează pacientul, de câte ori se trezește noaptea, dacă jetul este slab, dacă există senzație de golire incompletă, dacă apar usturimi, discomfort la urinare, sânge în urină sau episoade în care pacientul nu a mai putut urina.

Un chestionar de simptome urinare poate fi util. Cel mai cunoscut este Scorul Internațional al Simptomelor Prostatice (IPSS), folosit pentru a aprecia severitatea simptomelor și impactul lor asupra calității vieții. Nu este un test complicat, dar ajută la obiectivarea unei probleme care altfel este descrisă subiectiv: „mai rău ca înainte”, „destul de des”, „nu foarte tare”. Prin cuantificarea acestor acuze subiective într-un scor, medicul poate urmări mai clar evoluția.

Examenul clinic poate include tușeul rectal. Este o examinare scurtă, prin care medicul apreciază dimensiunea, consistența și eventualele modificări ale prostatei. Mulți pacienți au rețineri, dar în practică este un gest rapid, obișnuit, care poate oferi informații importante.

Analiza urinei este utilă pentru a exclude o infecție urinară sau prezența sângelui în urină. În funcție de vârstă, simptome și context, medicul poate recomanda și PSA. Această analiză este folosită în evaluarea riscului de cancer de prostată, dar trebuie interpretată atent. PSA poate fi influențat de volumul prostatei, inflamație, infecții, manevre recente sau alte situații clinice. De aceea, o valoare modificată nu înseamnă automat cancer, dar nici nu trebuie ignorată.
Ecografia efectuată cu vezica plină (în repleție) poate măsura volumul prostatei și poate evalua vezica urinară, rinichii și cantitatea de urină rămasă în vezică după urinare. Această cantitate, numită reziduu postmicțional, poate arăta dacă vezica se golește eficient.

Uroflowmetria este o investigație simplă, neinvazivă, prin care se măsoară viteza jetului urinar. Pacientul urinează într-un aparat special, iar medicul obține o curbă a urinării. Nu doare, nu presupune sondă și poate aduce informații utile despre jetul urinar al pacientului.

În anumite situații, pot fi necesare investigații suplimentare: cistoscopie, explorări imagistice mai detaliate sau teste urodinamice. Acestea nu se fac tuturor pacienților, ci atunci când există semne de alarmă, rezultate neclare, complicații sau când se ia în calcul o intervenție.

Evaluarea corectă nu înseamnă să faci toate investigațiile posibile, ci să le alegi pe cele care ajută cu adevărat în cazul respectiv.

Ce opțiuni de tratament există?

Tratamentul hiperplaziei benigne de prostată trebuie adaptat pacientului. Nu se tratează doar ecografia și nu se tratează doar dimensiunea prostatei. Se tratează pacientul: simptomele lui, riscurile lui, calitatea vieții lui și obiectivele lui.
Dacă simptomele sunt ușoare și nu deranjează mult, medicul poate recomanda monitorizare. Asta nu înseamnă că problema este ignorată. Înseamnă că este urmărită, iar pacientul revine la control dacă simptomele se modifică sau dacă apar semne noi.

Măsurile de stil de viață pot fi utile, mai ales în formele ușoare sau ca sprijin pentru alte tratamente. Reducerea lichidelor seara poate ajuta la scăderea trezirilor nocturne. Limitarea alcoolului și a băuturilor cu cofeină poate fi utilă pentru pacienții la care acestea agravează simptomele. Activitatea fizică, controlul greutății și evitarea amânării urinării pot contribui la un confort mai bun.

Este important ca aceste recomandări să fie realiste. Nu fiecare pacient trebuie să renunțe complet la cafea sau să își schimbe radical viața. Dar dacă observă clar că anumite obiceiuri îi agravează simptomele, merită să le ajusteze.
Există și tratamente medicamentoase, împărțite în mai multe categorii. Unele ajută la relaxarea zonei prostatei și a colului vezical, astfel încât urina să treacă mai ușor. Altele acționează în timp asupra volumului prostatei. Există și tratamente care se adresează mai ales simptomelor de vezică iritabilă, atunci când acestea predomină.

Nu voi menționa denumiri de medicamente sau substanțe active, pentru că alegerea tratamentului trebuie făcută de medic. Două persoane cu simptome asemănătoare pot avea nevoie de abordări diferite, în funcție de volumul prostatei, PSA, tensiune arterială, alte boli, alte tratamente și posibile efecte adverse. Tratamentul luat „pentru că a mers la un vecin” nu este o idee bună.

Când simptomele sunt importante, când tratamentul medicamentos nu ajută suficient sau când apar complicații, se pot lua în discuție proceduri minim invazive sau intervenții endoscopice. Scopul lor este să reducă obstacolul produs de prostată și să permită vezicii să se golească mai bine.

Există mai multe tipuri de proceduri. Unele îndepărtează țesutul prostatic care blochează canalul urinar, altele îl vaporizează, îl enuclează sau îl remodelează prin diverse tehnici. Unele sunt potrivite pentru prostate mai mici, altele pentru prostate voluminoase. Unele urmăresc o recuperare rapidă și o invazivitate cât mai redusă, altele sunt preferate când obstrucția este importantă și este nevoie de o soluție mai amplă.

Nu există o procedură ideală pentru toți pacienții. Alegerea depinde de anatomia prostatei, dimensiune, severitatea simptomelor, riscul anestezic, bolile asociate, tratamentele anterioare, preferințele pacientului și experiența centrului medical. Cel mai corect este ca pacientul să discute cu urologul avantajele și limitele fiecărei opțiuni.

Când ar trebui mers la medic?

Un bărbat ar trebui să meargă la medic atunci când simptomele urinare încep să îl deranjeze sau când observă că se agravează. Nu trebuie să aștepte până când nu mai poate urina sau până când apar complicații.

Trezirile repetate noaptea, jetul urinar slab, urinarea cu efort, senzația de golire incompletă, urinările foarte frecvente sau urgența urinară sunt motive bune pentru un consult urologic. Chiar dacă problema se dovedește a fi ușoară, pacientul pleacă măcar cu o explicație clară și cu un plan de urmărire.

Există și situații în care consultul trebuie făcut fără amânare. Sângele în urină trebuie evaluat chiar dacă apare o singură dată și dispare. Febra, usturimea importantă, durerea, infecțiile urinare repetate sau imposibilitatea de a urina sunt semne care necesită atenție medicală. Imposibilitatea de a urina este o urgență.

O schimbare bruscă a simptomelor merită, de asemenea, evaluată. Dacă un pacient urina relativ bine și, într-un timp scurt, apar simptome severe, nu este prudent să presupună că este doar prostata. Poate fi o infecție, o retenție urinară, o piatră, un efect medicamentos sau altă problemă.

Un mesaj simplu pentru pacienți ar fi acesta: nu orice modificare urinară este gravă, dar nici nu trebuie ignorată. Cu cât diagnosticul este stabilit mai corect, cu atât opțiunile sunt mai bine adaptate.

Concluzii

Hiperplazia benignă de prostată este o afecțiune frecventă, mai ales după vârsta de 50 de ani. Nu este cancer și nu trebuie confundată cu un diagnostic oncologic. În același timp, nu trebuie minimalizată, pentru că poate afecta semnificativ calitatea vieții.

Simptomele apar de obicei treptat: jet urinar mai slab, urinări mai dese, treziri nocturne, senzație de golire incompletă, urgență urinară. Mulți pacienți se obișnuiesc cu ele și ajung să creadă că sunt inevitabile. De fapt, merită discutate cu medicul, mai ales când devin deranjante.

Evaluarea urologică ajută la stabilirea cauzei simptomelor, la excluderea altor probleme și la alegerea unei abordări potrivite. Uneori este suficientă monitorizarea. Alteori ajută schimbările de stil de viață, tratamentul medicamentos sau procedurile minim invazive. Important este ca decizia să fie luată individual, nu după presupuneri și nu după tratamente încercate de alții.

Hiperplazia benignă de prostată este comună, dar nu trebuie să devină o povară acceptată în tăcere. Un consult făcut la timp poate aduce claritate, poate preveni complicații și poate ajuta pacientul să își recapete confortul în viața de zi cu zi.

Autor: Asist. Univ. Dr. Tudor Proca, medic specialist urolog - Spitalului Clinic “Prof. Dr. Th. Burghele”

ZPT.ZPT.06.26.000867421

Referințe

1. Gravas S, Cornu JN, Gacci M, et al. Summary Paper on the 2023 European Association of Urology Guidelines on the Management of Non-neurogenic Male Lower Urinary Tract Symptoms. European Urology. 2023;84(2):207–222. doi: 10.1016/j.eururo.2023.04.008.
2. European Association of Urology. EAU Guidelines on the Management of Non-neurogenic Male Lower Urinary Tract Symptoms.
3. Sandhu JS, Bixler BR, Dahm P, Goueli R, Kirkby E, Stoffel JT, Wilt TJ, et al. Management of Lower Urinary Tract Symptoms Attributed to Benign Prostatic Hyperplasia (BPH): AUA Guideline Amendment 2023. Journal of Urology. 2024;211(1):11–19. doi: 10.1097/JU.0000000000003698.
4. Roehrborn CG. Benign prostatic hyperplasia: an overview. Reviews in Urology. 2005;7 Suppl 9:S3–S14.
5. Bushman W. Etiology, epidemiology, and natural history of benign prostatic hyperplasia. Urologic Clinics of North America. 2009;36(4):403–415. doi: 10.1016/j.ucl.2009.07.003.
6. Patel ND, Parsons JK. Epidemiology and etiology of benign prostatic hyperplasia and bladder outlet obstruction. Indian Journal of Urology. 2014;30(2):170–176. doi: 10.4103/0970-1591.126900.
7. Lepor H. Pathophysiology, epidemiology, and natural history of benign prostatic hyperplasia. Reviews in Urology. 2004;6 Suppl 9:S3–S10.
8. McVary KT. BPH: epidemiology and comorbidities. American Journal of Managed Care. 2006;12(5 Suppl):S122–S128.
9. Parsons JK. Benign Prostatic Hyperplasia and Male Lower Urinary Tract Symptoms: Epidemiology and Risk Factors. Current Bladder Dysfunction Reports. 2010;5:212–218.
10. Speakman M, Kirby R, Doyle S, Ioannou C. Burden of male lower urinary tract symptoms suggestive of benign prostatic hyperplasia — focus on the UK. BJU International. 2015;115(4):508–519. doi: 10.1111/bju.12745. 
11. Barry MJ, Fowler FJ Jr, O’Leary MP, et al. The American Urological Association symptom index for benign prostatic hyperplasia. Journal of Urology. 1992;148(5):1549–1557. doi: 10.1016/S0022-5347(17)36966-5.
12. Abrams P, Cardozo L, Fall M, Griffiths D, Rosier P, Ulmsten U, et al. The standardisation of terminology of lower urinary tract function: report from the Standardisation Sub-committee of the International Continence Society. Neurourology and Urodynamics. 2002;21(2):167–178. doi: 10.1002/nau.10052.
13. Emberton M, Cornel EB, Bassi PF, Fourcade RO, Gómez JM, Castro R. Benign prostatic hyperplasia as a progressive disease: a guide to the risk factors and options for medical management. International Journal of Clinical Practice. 2008;62(7):1076–1086. doi: 10.1111/j.1742-1241.2008.01785.x.
14. National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases. Enlarged Prostate / Benign Prostatic Hyperplasia.