Știri de la Zentiva

23 noiembrie 2018    /   

Zentiva și PHOENIX formează un parteneriat strategic în Europa

PRAGA – 23 noiembrie 2018 – Zentiva și PHOENIX și-au unit forțele săptămâna aceasta la Praga pentru întâlnirea inaugurală a parteneriatului anual, care a însemnat inițierea unui parteneriat strategic dintre două companii medicale din Europa. 

„Noi, PHOENIX Group, credem că Zentiva este un partener ideal la nivel european, datorită istoriei vechi, portofoliului larg de medicamente generice și fără prescripție medicală și prezenței pe un număr mare de piețe europene”, afirmă Nemanja Jankovic, Head of Partnerships, Corporate Pharma Services & Sourcing, PHOENIX group. 

Primele proiecte care vor începe în cadrul parteneriatului se vor derula pe anumite piețe din Europa Centrală și de Est (ECE). „La PHOENIX, suntem convinși că am găsit partenerul perfect pentru activitățile comerciale și de distribuție. Urmărim să ne extinde colaborarea pentru ca, în viitor, mai multe piețe să beneficieze de acest parteneriat”, afirmă Robert Storch, Head of Trade & Revenue, Zentiva Group.

Companiile vor conlucra la un nivel de parteneriat strategic privind oportunitățile comerciale pentru a furniza un acces mai bun la produsele Zentiva în beneficiul pacienților din Europa.

Despre PHOENIX group www.phoenixgroup.eu

 PHOENIX Group are sediul la Mannhein și este unul dintre cei mai importanți traderi de produse farmaceutice din Europa. Cu activitate în 27 de țări și peste 36 000 de angajați, compania oferă o acoperire geografică unică în Europa, aducându-și o contribuție esențială la serviciile medicale complexe. Viziunea PHOENIX Group este de a fi cel mai bun furnizor de servicii medicale integrate pe piețele în care activează. PHOENIX Group se consideră a fi legătura dintre producători și pacienți. Producătorii de produse farmaceutice, farmaciile, doctorii, spitalele, fondurile de asigurări medicale și pacienții din Europa pot beneficia de pe urma ofertei noastre de servicii. 

Cu „PHOENIX All-in-One”, marca noastră europeană de servicii cu valoare adăugată, oferim servicii pentru companiile farmaceutice din toate cele 27 de țări, pe tot lanțul de valoare, de la producție până la punctul de vânzare, generând mai multe venituri în mai multe etape distincte. All-in-One reduce complexitatea și permite partenerilor din industrie să se concentreze asupra activității lor de bază. Portofoliul de servicii include servicii de furnizare de studii clinice, analiza potențialului pieței, servicii de acces la piață, logistică produse medicale, acces la peste 16 000 de farmacii și la milioane de pacienți din Europa prin canalul dedicat farmaciilor.

Despre Zentiva www.zentiva.com

Noi, cei de la Zentiva, credem că tratamentul medical este un drept, nu un privilegiu. Mai mult ca niciodată, oamenii au nevoie de un acces îmbunătățit la servicii medicale. În prezent, soluțiile zilnice pe care ne bazăm reprezintă fundația esențială pentru o viață sănătoasă.

Zentiva lucrează pentru locuitorii Europei. Alăturându-ne specialiștilor din domeniul medical, farmaciștilor și factorilor de decizie din domeniul medical, avem aceeași obligație socială de a reduce costurile și îmbunătăți accesul la tratamente. Cu peste 2 500 de angajați în Europa și două fabrici de producție în Praga și București, ne dorim să devenim unul dintre cei mai importanți producători de medicamente generice și fără prescripție medială, pentru a satisface nevoile zilnice medicale ale oamenilor.

Grupul de companii Zentiva este lider în volume și valoare al pieței de generice și în top 4 companii farmaceutice, în valoare, în piața totală de medicamente din România.* 1 din 10 medicamente vândute în farmacii aparține companiilor din grupul Zentiva din România . *Sursa datelor este IQVIA, sell-out data, all market (RX + OTC, Originals + Generics), MAT 2023.