Știri de la Zentiva

31 mai 2019    /    Știri

Zentiva a început procesul de integrare a Solacium Pharma după finalizarea tranzacției

București – 31 mai 2019: Grupul Zentiva a finalizat tranzacția pentru preluarea Solacium Pharma și va începe procesul de integrare a companiei, a portofoliului său de produse și a echipei.

Solacium va continua să opereze sub numele propriu, ca o companie Zentiva. Finalizarea tranzacției va lansa procesul de integrare a echipei Solacium în operațiunile din România ale Zentiva. Zentiva va urmări o consolidare specifică a echipei de vânzări a companiei Solacium, pentru a realiza o promovare sinergica a produselor Zentiva și Solacium. Tranzacția extinde portofoliul general al Zentiva.

"Suntem încântați să finalizăm această achiziție și să urăm bun venit echipei Solacium în cadrul grupului Zentiva. Această mișcare reflectă angajamentul ferm al Zentiva față de pacienți, consumatori, profesioniștii din domeniul sănătății și partenerii de afaceri din România", a declarat Nick Haggar, CEO al Grupului Zentiva.

Simona Cocoș, Director General Zentiva România și Republica Moldova: "Aspirația noastră la Zentiva este de a susține nevoile zilnice de sănătate ale oamenilor, deoarece credem că sănătatea ar trebui să fie un drept și nu un privilegiu. Echipa Zentiva România lucrează pentru a oferi tuturor românilor medicamente accesibile, de înaltă calitate și pentru a susține sistemul de sănătate din România. Achiziția Solacium este un pas înainte important pentru grupul Zentiva".

Zentiva este liderul pieței de medicamente generice cu prescripție din România, în ceea ce privește numărul de unități vândute*. Zentiva deține o fabrică de medicamente în București, care a beneficiat de investiții în valoare de 20 milioane lei în 2018. Compania este un angajator major în România și are un angajament ferm față de România și cetățenii săi.

*IQVIA MAT Februarie 2019
 

Despre Zentiva

Zentiva România este parte a Grupului european Zentiva, unul dintre cei mai importanți producători de medicamente generice din Europa. Grupul deține unități de producție la București și la Praga. Fabrica din România funcționează neîntrerupt din 1962, de la fondarea sa. În prezent, Zentiva România este cel mai mare producător de generice de pe plan local, în volume. 

În 2018, Zentiva a finalizat procesul de separare față de Sanofi, fostul său proprietar, care a vândul pachetul de acțiuni majoritar deținut la producătorul de generice către Advent International, unul din cei mai mari și mai experimentați investitori de capital privat din lume.

In decembrie 2018 Zentiva România a atins o valoare a producției de 100 de milioane de unități comerciale de la inceputul anului, record de producție din 2006 si până acum.

Credem că serviciile medicale sunt un drept, nu un privilegiu. Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie de acces mai bun la medicamente. Suntem în serviciul europenilor și susținem specialiștii din domeniul medical, farmaciștii și factorii de decizie din sănătate. De asemenea, împărtășim aceeași responsabilitate cu aceștia - de a contribui la reducerea costurilor și la îmbunătățirea accesului la servicii medicale. Cu peste 2500 de angajați în Europa și două fabrici de producție, ne dorim să devenim liderul în domeniul medicamentelor generice și al celor fără prescripție medicală. 

Despre Solacium Pharma

Viziunea SOLACIUM PHARMA este de a deveni una dintre cele mai importante companii farmaceutice din România, prin construirea de parteneriate strategice cu profesioniștii din domeniul sănătății în beneficiul pacienților, consumatorilor și angajaților. Aceste parteneriate se bazează pe furnizarea de produse inovatoare care oferă oamenilor cele mai bune opțiuni pentru sănătatea lor.

Media Contact

Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați:

Ioana Lucescu, Director de Comunicare și Public Affairs Zentiva România, Ioana.lucescu@zentiva.com, 0747.051.338

Monica Popescu, Free Communication, monica.popescu@freecomm.ro, 0752.111.723